SCM Rm. Vâlcea a câștigat turneul de pregătire cu Corona Brașov, Danubius Galați și CSM Slatina

Redactor:
Adi Georgescu
Redactor:
Marius Hutu
SCM Rm. Vâlcea a câștigat turneul de pregătire cu Corona Brașov, Danubius Galați și CSM Slatina
  • Publicat:
  • Actualizat:

Râmnicu Vâlcea a câștigat azi prima ediție a Cupei SCM, patrulater pe care l-a găzduit pe parcursul a două zile și la care au mai participat Corona Brașov, Danubius Galați și SCM Slatina.

Sâmbătă, în cel mai interesant joc al turneului, SCM Rm.Vâlcea a învins pe Corona Brașov, scor 29-27. Golghetera din sezonul trecut al Ligii Naționale, Iryna Glibko nu a jucat la acest turneu pentru Vâlcea, fiind menajată după o accidentare ușoară la gleznă. 

SCM Râmnicu Vâlcea este calificată în premieră în turul II al Cupei EHF, acolo unde va întâlni pe învingătoarea din dubla Bruhl Handball (Elveția) / Kastamonu Belediyesi (Turcia).

Tehnicianul de la SCM Rm.Vâlcea, Florin Pera speră să regleze până la startul sezonului minusurile de la echipa sa. „A fost un turneu reușit, am obținut trei victorii, două detașate ieri, azi a fost un joc mai echilibrat cu Corona, care este una din candidatele serioase la medalii. Urmărim să jucăm în viteză, să repunem mingea rapid, chiar dacă au fost greșeli, am avut și plusuri și minusuri. Sper să creștem de la zi la zi, mai avem șase meciuri tari, mergem în Ungaria și mai avem un turneu la Vâlcea cu Brăila, Zalău și Bekescsaba. Începem să ne apropiem de ceea ce ne dorim, dar mai e mult până departe, sunt multe jucătoare care nu sunt încă la nivelul fizic la care ni l-am fi dorit, dar este bine că aceste victorii dau încredere și moral echipei. Mulțumesc publicului care a venit și a susținut echipa și felicit fetele pentru modul cum au abordat acest turneu, sper să continuăm pe aceeași linie”, a declarat antrenorul SCM-ului, Florin Pera.

Rezultate:

VINERI:

Corona Brașov – Danubius Galați 29-24

SCM Rm. Vâlcea – CSM Slatina 26-14

Corona Brașov – CSM Slatina 33-27

SCM Rm. Vâlcea – Danubius Galați 28-10

SÂMBĂ‚TĂ‚:

Danubius Galați – CSM Slatina 23-19

SCM Rm. Vâlcea -Corona Brașov 29-27.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
ADIO, nea Ovidiu! România toată plânge: Dumnezeu să-l primească în împărăția Sa
ADIO, nea Ovidiu! România toată plânge: Dumnezeu să-l primească în împărăția Sa
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit o avere în locuințele lor
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit o avere în locuințele lor
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×